
May one see it?
Bucharest, Romania
The owner is known; whether it is on view today is not.
Tabloul reprezintă un călugăr franciscan îngenuncheat în rugăciune în fața unui crucifix. În mâna stângă, întinsă oblic, ține un craniu, emblemă a vanității și deșertăciunii. Cu mâna dreaptă pe piept, în dreptul inimii, privește în sus, transfigurat, cu o expresie extatică. Chipul este întors către dreapta sus, în contrast cu restul corpului, orientat în direcția opusă. Astfel compusă, postura corporală relevă un surplus de mobilitate și inventivitate. Fundalul, întunecat, oferă prea puține indicii cu privire la configurația locului, foarte posibil o grotă. De altfel, întunericul omniprezent, de sorginte caravaggescă, poate fi interpretabil în cheia ambianței optime („noaptea păcatului” etc.) pentru experiența extazului. Singurele suprafețe luminate – dintr-o sursă invizibilă, transcendentă – sunt chipul și mâna dreaptă.
Postura corporală și expresia chipului trădează o tipologie italiană – poza extatică – recurentă în repertoriul unor artiști de școală bologneză, și mai ales în opera lui Guido Reni. De altfel, tabloul de la București este o copie mult redusă după un tablou pictat chiar de Guido Reni, în anii 1600–25. Tabloul-prototip, pictat în mărime naturală (ulei pe pânză, 193 x 128 cm), are un aspect mai diminuat tenebrist, fiind vizibile atât conformația locului (o grotă), cât și alte detalii, precum crucifixul și cartea deschisă pe piatra-altar. Tabloul-prototip a tranzitat două colecții particulare italiene (Savelli și Pamphili), înainte de a fi dăruit, în 1665, regelui Ludovic al XIV-lea. În aceste circumstanțe, prototipul a fost cvasi-inaccesibil de la bun început, cea mai facilă posibilitate de familiarizare fiind gravura de reproducere realizată de Gilles Rousselet în intervalul 1665-86. De altfel, ipoteza realizării copiei de la București după gravură ar explica și coloritul incert, semnificativ diferit de cel al tabloului-prototip.
National Museum of Art of Romania