Lupta lui Iacob cu îngerul

Iacob, cu o mișcare alertă, apucându-l cu brațul drept pe înger, de umăr, este figurat într-o postură torsadată: trunchiul este răsucit în spate, spre stânga, în vreme ce picioarele sunt întoarse în față, spre dreapta. Încordarea și proeminența musculaturii semnalează tensiunea și dificultate luptei, accentuate suplimentar de încruntarea chipului. Prin contrast, îngerul este surprins într-o impostare lipsită de dinamismul celei a adversarului său, iar brațul stâng, singurul vizibil, pare mai curând flasc. În fapt, cele două personaje sunt juxtapuse contrastant: chipul îngerului, cu privirea înălțată spre cer, este scăldat în lumină, în vreme ce Iacob, cu chipul umbrit, privește spre pământ. În ansamblu, confruntarea dintre Iacob și înger, echilibrată, produce impresia, paradoxală, de mișcare imobilă. Încadrarea în școala flamandă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, singura avansată până în prezent, poate fi justificată îndeosebi de conformația chipului îngerului, care ilustrează o tipologie stilistică derivată din școala lui Peter Paul Rubens.