Manej, Johann Elias Ridinger
Johann Elias Ridinger, portraitJohann Elias RidingerGerman, 1698–1767

Manej

Painting

Can I see it?

Unknown

Where is “Manej” now? Collection: Brukenthal National Museum, Sibiu. Unknown.

The owner is known; whether it is on view today is not.

In this state since
Source
The museum

About the painting

Museum text in Romanian

În fața unor ruine în părțile superioare ale cărora din loc în loc cresc ierburi se găsesc trei călăreți, dintre care cel din mijloc, dintr-un plan mai apropiat, exersează pe un cal bălan, sub coordonarea unui maestru de călărie, aflat într-un plan încă și mai apropiat. În stânga, lângă un potou cu capăt sferic, pe care atârnă o curea și de care este legat capătul unei lese lungi, stă maestrul de călărie, blond, în veston ocru, pantaloni roșii și cizme înalte și mănuși, ambele tot ocru, având pe cap un tricorn negru bordat cu puf alb, ține în mâna dreaptă o cravașă, iar cu cealaltă ține de o lesă scurtă calul, care execută un salt spre stânga. Călărețul, tot blond, poartă cămașă albă și costum de călărie negru-albăstrui (veston bordat cu auriu, cu manșete liliachii și nasturi metalici aurii, pantaloni și cizme înalte, iar pe cap tricorn, bordat cu roșu și puf alb).

Read on

Acesta stă drept în șa și cu mâna stângă ține frâul, iar în mâna dreaptă, ținută la spate, o cravașă neagră. Șaua calului este aurie, iar frâul și căpăstrul negre, cu aplici și alte părți metalice aurii. Coada calului este legată cu o panglică lată, de culoare negru-albăstruie. Spre ei privesc ceilalți doi călăreți, aflați în penumbră, ținând fiecare frâul cu mâna stângă și cravașa în mâna dreaptă. Primul călăreț, pe un cal spre dreapta, aflat în repaos, poartă o pălărie cu pene și privește în urmă, peste umăr. Celălalt, aflat mai în dreapta și care poartă pe cap un tricorn și se apropie de el venind dintr-un plan mai îndepărtat, cu cravașa ridicată. În stânga, în prim plan, pe sol, aproape de picioarele maestrului de călărie, se află un bici scurt, cu mâner lung.

În stânga, în plan îndepărtat, se distinge un copac, iar la orizont, dincolo de siluetele unor clădiri, un deal de dicolo de care se ivesc razele răsăritului de Soare, pe un cer cu nori cenușii. Compoziție tenebristă echilibrată cromatic, dominată de tonuri de ocru, brun și albastru, înviorate de accente de alb, roșu și galben, bine structurată, cu personaje și animale precis desenate, realist redate, puse în evidență de ecleraj și de efectele cromatice.

Brukenthal National Museum

Details

What it shows

In the catalog

Sources

All works

From the collection of Brukenthal National Museum

Museum page

On the same theme · Scenă animalieră

All works on the theme