Imaculata Concepție

Acest tablou este reprezentativ pentru pictura religioasă spaniolă din veacul al XVII-lea, atât din perspectiva predilecției pentru reprezentarea vizionară, cât și din cea a strictei codificări iconografice. „Imaculata Concepție”, dogmă a nașterii neprihănite a Fecioarei Maria, a fost tradusă în imagine, începând cu ultimele decenii ale secolului al XVI-lea (între alții de El Greco) prin recursul la un pasaj din Apocalipsa după Ioan (12:1), în care este descrisă „Fecioara Apocalipsului”: „În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și o cunună de douăsprezece stele pe cap.” Formula iconografică în care se înscrie acest tablou – reflex al amplorii cultului Fecioarei Maria în Spania secolului al XVII-lea – a fost decantată în anii 1620-1630 de Francisco Pacheco și Diego Velázquez, prin eliminarea imaginii Sfântului Ioan (mijlocitorul viziunii) și reprezentarea viziunii ca temă autonomă: Fecioara Maria în picioare, (de regulă încununată de un stellarium simbolizând cele douăsprezece triburi ale lui Israel), așezată pe secera stilizată a lunii (evocare simbolică a Universului) și înconjurată de heruvimi. Bartolomé Esteban Murillo este renumit pentru numeroasele panouri de altar cu acest subiect pictate de-a lungul vieții, în care codificarea relativ strictă este variată cu fantezie în elementele ei constitutive. Tabloul în chestiune nu poate fi însă considerat autograf, dată fiind execuția mai puțin cizelată decât în cazul lucrărilor pictate de Murillo însuși. El este însă o operă de atelier, posibil chiar supravegheată (sau chiar retușată) de maestru în cursul realizării. Reperul proxim îl constituie o „Imaculată Concepție” pictată în anii 1665–75 (ulei pe pânză, 96 x 64 cm), aflată la Museo del Prado, în care regăsim aceeași postură corporală, aceeași vestimentație și falduri foarte asemănătoare, aceeași gamă cromatică