
Minerva și Perseu
볼 수 있나요?
확인되지 않았습니다
〈Minerva și Perseu〉는 지금 어디에 있나요? 소장처: 루마니아 국립미술관, 부쿠레슈티. 오늘 전시 중인지는 확인되지 않았습니다.
부쿠레슈티, 루마니아
소장자는 확인됐으나 오늘 전시 중인지는 알 수 없습니다.
- 이 상태가 시작된 날짜
- 출처
- 미술관
그림 소개
미술관 설명: 루마니아어
Tabloul înfățișează două personaje antice, gesticulând elocvent, într-un peisaj cu implicații narative. Personajul feminin din stânga, înveșmântat într-un peplos verde, înfășurat peste o tunică albă, poartă o lance în mâna stângă și un coif inspirat din surse figurative grecești. Cele două accesorii – coiful și lancea – califică personajul respectiv ca zeița Pallas Athena / Minerva. Cu capul întors înspre personajul de lângă ea, zeița își îndreaptă indexul mâinii drepte în direcția opusă, indicând o cetate într-un peisaj muntos, abia sesizabil la orizont. La rândul său, personajul masculin este drapat într-o mantie roșie, sub care, peste pulpe, se poate vedea o tunică
루마니아 국립미술관
그림에 담긴 것
목록에 등록됨
출처
- 루마니아 국립미술관
- 이미지: 루마니아 국립미술관 — CC BY-SA 4.0















