
Mișu Popp1827–1892Cele trei Parce
お目にかかれますか?
不明
シビウ, ルーマニア
所蔵者は判明していますが、現在展示中かどうかは不明です。
- この状態になった日
- 出典
- 美術館
この絵画について
美術館の言葉で — ルーマニア語
Scenă mitologică reprezentând cele trei Parce, într-o compoziție piramidală. Central, în picioare, semi-nud, cu drapaj de voal din dreptul taliei, este plasată cea mai tânără dintre femei. Este blondă și e pieptănată cu părul prins la spate și, în jurul capului, două cosițe împletite ce pornesc din față, din cărare. La încheietura brațului stâng ține o furcă de tors, din care toarce un fir pe care îl întinde între mâini. În stânga compoziției șede cea mai învârstă. Are capul acoperit cu o eșarfă cafenie. Fusta are aceeași culoare, cămașa e albă. În dreapta compoziției, plasată ceva mai sus, tot șezând, orientată 1/3 înspre stânga, este femeia de vârstă mijlocie, cu părul de culoare închisă, pieptănat cu cărare și prins la spate, înveșmântată după moda antică, într-o ținută prinsă pe umărul drept, brun roșcat cu o intervenție de alb perlat la corsaj. Fond neutru, în cafeniu și griuri colorate.
ブルケンタール国立博物館
作品データ
カタログ収録
出典
- ブルケンタール国立博物館
- 画像: ブルケンタール国立博物館 — CC BY-SA 4.0















