
Theodor Amanドイツ, 1831–1891お目にかかれますか?
ブカレスト, ルーマニア
所蔵者はわかっています。いま展示されているかどうかは美術館が公表しておらず、当て推量は私どもの流儀ではありません。
Instantaneul etnografic, prin ineditul preferat deopotrivă de editor, dar și de artist, va determina orientarea acestuia din urmă spre scene pitorești de la țară, cum este cazul planșei Brâulețul ("La Ceinture. Danse de la Roumanie"), publicat în "Illustration nouvelle" cu numărul 339, din 1 iunie 1876. Aman are o suită de scene rustice (din Oltenia și Argeș), în care descrie idilic, munca, obiceiurile și mai cu seamă petrecerile cu hore și lăutari. Spre deosebire pictură, unde se predomină rodul observației atente și sistematice, în gravură Aman își caută predecesori. Astfel, există similitudini - generate și de modul unitar de interpretare a jocului în diverse regiuni ale țării - cu litografia lui Auguste Raffet (1804-1860), "La Jok.
Danse Valaque de Tchernecz", din 1837, realizată cu ocazia călătoriei științifice întreprinsă de contele Demidoff în Rusia meridională și Crimeea, trecând prin Țările Române. Asemeni confratelui Carol Pop de Szathmari și Aman era familiarizat cu opera lui Theodore Valerio, ale cărui personaje statuare le evocă femeia-cariatidă din primul plan al imaginii, dar mai ales cu tradiția școlii olandeze de pictură a secolului al XVII, cu precădere a lui Adriaen van Ostade.
ルーマニア国立美術館