Scenă idilică, Max Schneidt
Max Schneidt

Scenă idilică

Painting

Si può ammirare?

Non si sa

Il proprietario è noto; non si sa se oggi sia esposta.

Ultimo cambio di stato
Fonte
Il museo

Sul dipinto

Con le parole del museo — in rumeno

Tabloul înfățișează o scenă pastorală, edulcorată, cu o aparență arcadiană. Sprijinit de trunchiul unui copac, un păstor adolescent cântă din nai, întors cu spatele și cu piciorul drept flexat. Înveșmântat într-o blană, cu brațele, trunchiul și picioarele dezgolite, tânărul are aparența unei statui antice de satir muzicant. În preajmă, trei oi pasc și se adapă dintr-un eleșteu. În fața tânărului se desfășoară un peisaj pitoresc, a cărui regie luministică este abil controlată. Astfel, trunchiul și dâmbul din prim-plan, precum și heleșteul din planul secund sunt învăluite în umbră, în vreme de arborele din fundal stânga și faleza din dreapta – dincolo de care se zărește un orizont marin – sunt scăldate în lumină. În ansamblu, tabloul este o interpretare academistă – însă cu o tratare mai liberă – a unui subiect antichizant și evocator, înscris în registrul tematic al „păstorilor din Arcadia”.

Museo nazionale d'arte della Romania

Scheda

Che cosa raffigura

In catalogo

Fonti

Tutte le opere

Dalla collezione: Museo nazionale d'arte della Romania

Pagina del museo