Plângerea Domnului

Apostolii copleșiți de o tristețe fără de margini îi sărută mâna cu pioșenie sau îi îmbrățișează picioarele. Dramatismul figurilor, modelarea chipurilor într-o nuanțată gamă de ocruri, realizarea drapajului veșmintelor în cute unghiulare, cromatica sobră și reținută caracterizează printr-un registru de tonuri brun-măsliniu, înviorată de roșu, apropie maniera picturii icoanei de pictura murală. Piesă excepțională sub aspectul compozițional și stilistic, icoana se înscrie printre cele mai valoroase realizări ale artei din Țara Românească. Stilistic ea se încadrează în coordonatele mai vechi ale picturii paleologe, în acest sens putând fi făcute unele apropieri cu pictura bisericii Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș. Însă dramatismul accentuat care străbate scena Plângerii este o consecință a picturii veneto-cretane contemporane care a influențat pictura de icoane din epocă.