
Samson bând din falca asinului
May one see it?
Unknown
Sibiu, Romania
The owner is known; whether it is on view today is not.
- In this state since
- Source
- The museum
About the painting
In the museum's own words — in Romanian
Ostenit de luptă și cuprins de sete, Samson este reprezentat frontal, pe jumătate, ca un tânăr seminud, ușor aplecat în spate, cu plete lungi, specifice nazireilor (Numeri, 6:5), după victoria asupra filistenilor, cu o mantie roșie căzându-i de pe umeri, dar înfășurându-i copsele și antebrațul stâng sprijinit pe o stâncă din primplan, chiar în momentul în care își ridică deasupra capului arma improvizată (o falcă de asin), ținută orizontal, ca într-un efort de a o arunca departe, în vreme ce în mod miraculos din aceasta începe să țâșnească apă, care i se scurge în gură. În stânga, într-un plan secund, pe câmpul de luptă, zace un dușman ucis. În fundal, sub cerul întunecat al nopții, străbătut la orizont de ultimele raze ale Soarelui care apune, se distinge un munte.
Read on
Compoziție monumentală, bine structurată, dominată de tonuri sumbre de brun și roșu, cu accente de crem, violet, verde și albastru. Personajul se detașează de fundalul întunecat prin ecleraj și efecte cromatice. În raport cu lucrarea nr. inv. 49, a cărei copie este, tabloul prezintă o tratare mai sumară a musculaturii, contururi rigide, o folosire mai puțin iscusită și mai redusă a clarobscurului, un trompe-l'oeil mai slab, o aranjare diferită a părului personajului, faldurile veșmântului redate cu galben în loc de roșu și o culoare mai gălbuie a stâncii, iar jetul de apă care se scurge din falca de asin este mai puternic conturat și pe o lungime mai mare.
Brukenthal National Museum
What it shows
In the catalog
Sources
- Brukenthal National Museum
- Image: Brukenthal National Museum — CC BY-SA 4.0















