Galantar

Stelajul însuși are rol de "armătură" compozițională solidă și ordonatoare, apoi dominanta de brun a lemnului său, contribuie mult la sublinierea fiecărui detaliu prin ecranare, ca și la crearea unei atmosfere familiare, în care această "colecție" de obiecte insolite, capătă o inefabilă poezie. În același timp, pictorul are în vedere și latura simbolică a elementelor ce compun natura moartă: craniul (ca referire la "vanitas"), armele (sugerând efemeritatea gloriei militare), ceasurile (care amintesc scurgerea inexorabilă a timpului), bijuteriile (ca metafore ale fragilității și trecerii a tot ce e frumos, dar și a bogăției). Făcând parte din Colecția Brukenthal, lucrarea apare în catalogul manuscris (Ä. K.) al acesteia (întocmit pe la 1800), ca operă a lui Wilhelm Kalf, cataloagele de la 1844 și 1893 păstrând această atribuire. Theodor Frimmel este cel care în 1894 atribuie tabloul lui Hinz, apoi cataloagele lui M. Csaki din 1901 și 1909 consemnează aceeași paternitate, rămasă neschimbată.